acasă
Acum e un timp bun să scriu despre democraţie. Abia a câştigat Basescu în alegeri, în ciuda posibilităţilor de fraudă din primul tur. Poporul a fost ascultat! Aşteptăm să vedem dacă el o sa reuşească să împlinească promisiunile făcute din partea tinerilor oraşelor care l-au ales - şi a bătrânilor ţării, care nu l-au ales.
La 20 kilometri departe de Rădăuţi e sfârşitul Europei. Des am auzit români referându-se la marele vecin ca „Rusia”, dar să sperăm că Ucraina o să nu mai fie un alt cuvânt pentru Rusia. Chiar şi aici, vocea poporului e auzită, în ciuda totalitarismului. Chiar dacă şi Rusia şi America au fost implicate în evenimente (nici o democraţie nu poate exista ca o insulă) mi se pare clar că – încă odată - poporul a vorbit. Cel puţin, poporul Kievului şi al Lvivului au vorbit; aparacicii din Donbas şi Donetsk au vorbit altceva (şi intr-o altă limbă)....dar, după ceea ce eu am înţeles (şi cine ştie dacă eu am înţeles corect?), nimeni nu ştie ceea ce omul obişnuit din estul Ucraienii ar vrea să spună - şi cum poţi avea o democraţie a poporului dacă nu ştii ceea ce spune poporul?
Democraţia e mai mult decât un sistem: e un mod de gândire. Asta e foarte periculos! Însă, cred în democraţie pentru că consider că toate celelalte moduri de gândire (inclusiv de a nu gândi de loc) sunt chiar mai periculoase. Democraţia nu este, în primul rând, o chestiune a partidelor; e un mod prin care guvernul trebuie să dea un răspuns oamenilor obişnuiţi - în acest sens, e foarte deosebit decât sistemul medieval, în care liderul a fost numit de Dumnezeu (...unii nu cred că Dumnezeu poate numi cineva prin mijloacele urnei...). Deci, cetăţenii devin „consumatori” mai mult decât „victimile" serviciilor guvernului. Nici democraţia nu înseamnă stăpânirea celor 51% - asta ar fi o formă a totalitarismului, şi chiar nu e ceea ce înseamnă cuvântul grec original. Mai degrabă, e o cerere spre consensul dintre toate grupurile diferite din societate.
Bine. De ce e atât de periculos?
