acasă

În primul buletin, am vorbit despre hijab, baticul musulman, ca un simbol - un simbol al carui sens fiind ambiguu. Suntem înconjuraţi de simboluri tot timpul, şi e bine să încercăm să înţelegem ceea ce înseamnă . Cuvintele sunt simboluri - poţi purta hijabul dacă vrei, dar nu poţi purta cuvântul „hijab”. Dacă hijabul e un simbol, cuvântul hijab e şi el un simbol - l-am tradus ca batic, dar şi baticul e un simbol, şi nu e un simbol al aceluiaşi lucru. Comunicăm doar prin simboluri, dar să înţelegem ceea spune celălalt, trebuie să privim prin simboluri spre context, cultură, limbaj, istorie, care este în spatele lor. Adică, dacă vrem să înţelegem pe cineva care nu e la fel ca noi, trebuie să ne asumăm timpul şi riscul unei relaţii. Un simbol poate fi o fereastră spre viaţa lui, sau un perete dintre două vieţi.

Trăim într-o lume în care vedem simboluri care nu au nici un înţeles. Des, se pare că lozincile reclamei sau ale partidelor politice sunt simboluri fără nimic în adâncime, ferestre spre nimic. Se pare ... sau mai degrabă poate că înţelesul lor e ceva ascuns, necinstit, ceva ţintit la inimă, nu la minte. Ai grijă, sau vei deveni un rob al simbolurilor pe care nu le înţelegi - intr-o democraţie, de exemplu, trebuie să-ţi dai osteneala să te gândeşti serios despre implicările unui program; un simbol poate fi o fereastră spre un prilej real, sau un perete dintre dorinţă şi realitate.

Oameni religioşi folosesc şi ei cuvinte ca simboluri. Într-o zi, cineva pe care l-am întâlnit intr-un tren m-a întrebat „faci cruce?”. A vrut să ştie dacă şi eu sunt ortodox. Nici o problemă. Pe de altă parte, dacă îl salut pe prietenul meu cu „pace Domnului”, poate că spun pur şi simplu că sper că Dumnezeu o să-l binecuvânteze cu pacea Lui.